Proiectul Didasko devine EQUIP – alfabetizare și echipare

În urma multiplicării lucrării de misiune din Madagascar, în special în ceea ce privește susținerea copiilor la școală, dorim să vă anunțăm că proiectul de alfabetizare Didasko, început de familia Șaitiș în urmă cu mai mulți ani, coordonat de noi în perioada anului școlar 2019-2020 (cu implicarea celorlalți misionari români din Madagascar), devine Proiectul EQUIP – alfabetizare și echipare.

Dorim ca și în acest an să investim în viețile a aproximativ 25 de copii și familiile lor. Prin acest proiect vom susține copiii la școală cu taxele de înscriere, rechizitele necesare, ghiozdane și plata a 3-4 profesori pentru orele de after-school care vor avea loc în fiecare miercuri și sâmbătă. La sfârșitul acestui an ne dorim să vedem un progres substanțial în situația școlară a copiilor, cu ajutorul Domnului.

Vom reveni în curând cu detalii despre copii, familiile lor și costurile de școlarizare.

Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi până acum și vă invităm să continuăm această slujire împreună. Dumnezeu să vă răsplătească din abundență!

Suntem binecuvântați pentru a fi o binecuvântare, spre gloria Împăratului!

(Întâlnire cu o parte din familiile incluse în Proiectul EQUIP)

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: